Naționala de tenis de masă a Republicii Moldova a reușit o performanță istorică, calificându-se în premieră în etapa finală a Campionatului European pe echipe.
Turneul de calificare s-a desfășurat la Sarajevo, unde echipa masculină, formată din Vladislav Ursu, Andrei Puțuntică și Felix Cozmolici, a obținut șase victorii impresionante:
3-1 cu Elveția
3-2 cu Letonia
3-0 cu Cipru
3-1 cu Bulgaria
3-0 cu Țara Galilor
3-1 cu Finlanda
Singura înfrângere a venit în fața Greciei, scor 2-3.
Participantul la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, Vladislav Ursu, a fost jucătorul-cheie al naționalei, câștigând toate meciurile disputate.
Naționala Moldovei va evolua în etapa finală a Campionatului European, programată între 12 și 19 octombrie, în orașul Zadar, Croația.
Lotul feminin, format din Camelia Merenco, Alexandra Chiriacova și Valeria Vieru, a încheiat calificările cu trei victorii și trei înfrângeri, arătând o evoluție promițătoare.