Luptătorul de stil liber Ion Marcu continuă să impresioneze! La doar câteva zile după ce a devenit campion național, sportivul a cucerit aurul la Turneul Internațional Memorialul Nicolae Oriol, impunându-se în categoria 74 kg.
Competiția a fost una de succes și pentru alți doi reprezentanți ai Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale. Traian Căpățînă și Ion Demian au disputat finala categoriei 92 kg, unde Traian și-a adjudecat trofeul, iar Ion a obținut argintul.
Turneul, ajuns la a treia ediție, a reunit sportivi de top din Ucraina, Ungaria, România, Bulgaria, Macedonia, Armenia și Republica Moldova, oferind meciuri spectaculoase și lupte de înalt nivel.
Felicitări sportivilor noștri pentru aceste performanțe remarcabile!