Spectacol al inteligenței la Campionatul municipiului la șah! 108 dintre cei mai talentați tineri șahiști şi-au măsurat puterile

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Municipiului Chișinău a organizat Campionatul municipal la șah pentru copii sub 12 și sub 8 ani, desfășurat între 31 ianuarie – 9 februarie 2025. Evenimentul a reunit 108 dintre cei mai talentați tineri șahiști din Chișinău, posesori ai categoriilor sportive I și II, care și-au demonstrat strategia și abilitățile într-o competiție de excepție.

Cei mai buni jucători, atât la masculin, cât și la feminin, au fost premiați cu cupe, diplome și premii bănești. Totodată, 20 de șahiști din fiecare categorie și-au asigurat locul la Campionatul Republicii Moldova la șah între cadeți, programat pentru martie 2025.

Competiția s-a desfășurat la Școala Sportivă Specializată de Șah nr.7, sub egida DGETS Chișinău, consolidând poziția capitalei ca un centru important al șahului juvenil.

Felicitări tuturor participanților și mult succes în competițiile viitoare!