Gata! S-a retras din fotbal la 25 de ani, după ce a “rupt plasele” la începutul carierei

Jose Juan Macias a decis să pună punct carierei din fotbal la vârsta de 25 de ani.

Atacantul mexican intră, astfel, în categoria jucătorilor care aveau un potențial uriaș, însă au agățat prematur ghetele în cui din cauza accidentărilor.

Potrivit presei din Mexic, Macias s-a retras din fotbal săptămâna aceasta, deoarece era extenuat fizic și psihic din cauza accidentărilor care l-au “bântuit” în ultimii trei ani.

Santos Laguna a anunțat oficial rezilierea contractului lui Macias, iar imediat apoi a urmat decizia fotbalistului de a se retrage.

În ultimele 959 de zile, afirmă mexicanii, Macias a fost accidentat nu mai puțin de 640 de zile! În ultimii trei ani a suferit două rupturi de ligament încrucișat, iar după ce s-a recuperat au urmat și alte tipuri de accidentări.

Fotbalistul de 1,80 metri și-a început cariera în 2019, în țara natală, la Guadalajara, care l-a împrumutat la Leon, unde s-a remarcat prin faptul că a ieșit de două ori golgheter. Ulterior, a trecut pe la Chivas, iar apoi a făcut pasul în fotbalul european, la Getafe.

După ce nu a stat decât jumătate de sezon în Spania, Macias s-a întors la Chivas, iar în cele din urmă a semnat cu Santos Laguna.

La doar 20 de ani, Macias a debutat în naționala mare a Mexicului, unde a purtat numărul 10, și pentru care a reușit 4 goluri în doar 5 meciuri.

Per total, pentru toate echipele de club, Macias a marcat 55 de goluri în 165 de meciuri. Rămâne, astfel, în amintirea mexicanilor ca un mare semn de întrebare – cum ar fi arătat cariera lui dacă nu s-ar fi accidentat atât de mult?