Luptătorul indian Mohit Sharma a murit la 21 de ani, după o luptă de kung fu.
Tragedia s-a petrecut în timpul unei confruntări dintr-o competiție universitară. După o primă rundă câștigată de Mohit Sharma, ambii luptători au ieșit de pe tatami după o încleștare. Au revenit cu greu, iar când lupta părea că se poate relua, Mohit Sharma a căzut pur și simplu din picioare. Atenție, urmează imagini cu puternic impact emoțional.
Cei prezenți s-au dus imediat la luptător pentru a-i acorda primul ajutor, iar ambulanța a fost chemată.
Mohit Sharma a fost transportat de urgență la spital, dar medicii nu au mai putut face nimic și au pronunțat decesul. The Sun scrie că există suspiciunea că Mohit Sharma a suferit un atac de cord.
Ashok, tatăl lui Mohit Sharma, a oferit o reacție.
”Mohit era pasionat de arte marțiale, de aceea s-a mutat la Jaipur, pentru a avea condiții mai bune de antrenament. Odată cu pierderea lui, am pierdut totul”, a declarat bărbatul, potrivit sursei citate.