După un an și jumătate în care Neymar a evoluat în doar șapte meciuri, Al-Hilal a decis să-i rezilieze contractul brazilianului.
Imediat, starul de 33 de ani a semnat cu Santos, echipa la care a debutat în fotbalul mare, un contract valabil doar 5 luni.
După doar șase meciuri jucate la Santos, timp în a contribuit cu două goluri și trei assisturi, presa din Spania ”a aruncat bomba”: Neymar vrea să se întoarcă la Barcelona.
Cei de la Fichajes susțin că starul brazilian își dorește să se întoarcă la gruparea ”blaugrana”, după ce și-a dat seama că plecarea în 2017 la PSG pentru 222 de milioane de euro a fost cea greșeala carierei.
Al doilea motiv este participarea la Campionatul Mondial din 2026. Neymar își dorește să fie în formă maximă pentru turneul final din SUA, mai ales că acum este conștient că nu se află la cel mai înalt nivel.
”Neymar crede că o mutare în fotbalul european i-ar permite să se pregătească mai bine decât dacă ar rămâne în America de Sud.
Barcelona urmărește îndeaproape situația, deși întoarcerea sa nu va fi ușoară. Situația financiară a clubului și condițiile semnării sale vor fi decisive într-o operațiune care, dacă se va finaliza, ar fi una dintre cele mai impresionante mutări de pe piață”, a notat sursa menționată.
La scurt timp după revenirea în Brazilia a lui Neymar, Esteve Calzada, directorul executiv al celor de la Al-Hilal, a spus lucrurilor pe nume.
Oficialul echipei din Arabia Saudită a explicat de ce Neymar a fost lăsat să plece gratis, dar a dat și un verdict dur: acesta ”nu mai este capabil” să joace la un nivel înalt.
”Îmi pare foarte rău că nu am putut conta pe Neymar. Imediat ce a sosit, el și-a rupt ligamentul încrucișat. Plecarea sa este încă o dovadă că noi, cei de la Al Hilal, căutăm și avem nevoie de jucători capabili să ofere performanțe maxime.
Oricât de mult a contribuit Neymar la succesul nostru de marketing , performanța sportivă este pe primul loc. Și atunci am ajuns la concluzia că el nu mai era capabil să ofere ceea ce ne așteptam. Acordul de reziliere a contractului său a fost benefic pentru toate părțile”.
Competiția în echipa noastră este brutală. Avem un număr limitat de locuri pentru jucătorii străini, iar jucătorii pe care îi avem acum fac o treabă excelentă. Neymar nu este în prezent la nivelul de a oferi imediat performanța de care avem nevoie pentru a ne atinge obiectivele”, a spus Calzada, potrivit GOAL.com.