Angajatele ASEM și-au demonstrat talentul la tenis de masă!

În ajunul Zilei Internaționale a Femeii, Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) a fost gazda unui turneu de tenis de masă dedicat angajatelor instituției. Evenimentul, organizat de Departamentul Educație Fizică și Sport, s-a desfășurat cu sprijinul generos al S.A. „Cahulpan” și a avut ca scop promovarea sportului, sănătății și spiritului de echipă.

Competiția a adunat numeroase participante talentate, care au demonstrat pasiune și fair-play. În urma meciurilor disputate, clasamentul final s-a prezentat astfel:

Locul I – Facultatea Relații Economice Internaționale: Angela PÎRLOG, Alla MĂMĂLIGĂ
Locul II – Facultatea Tehnologii Informaționale și Statistică Economică: Silvia BEJENARI, Adriana CATRUC
Locul III – Facultatea Economie Generală și Drept: Marina COBAN, Elena Popodneac
Locul III – Colegiul Național de Comerț al ASEM: Natalia MOȚOC, Lucia FEDȘIN

Evenimentul a fost posibil datorită implicării Dlui Vadim CULIDOBRI și a sponsorului S.A. “Cahulpan”, cărora organizatorii le-au adresat mulțumiri speciale.