O pacientă în vârstă de 58 de ani, diagnosticată cu cancer endometrial, a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Repromed. Cu un istoric medical complicat, incluzând multiple operații anterioare și aderențe abdominale masive, cazul a necesitat o abordare extrem de precisă și tehnologie de ultimă generație.
Echipa medicală, formată din Dr. Lilian Guțu, chirurg ginecolog-oncolog, și Dr. Dumitru Poneatenco, chirurg urolog, a optat pentru o histerectomie completă realizată printr-o tehnică laparoscopică avansată. Procedura a inclus utilizarea tehnologiei cu ultrasunete pentru minimizarea riscurilor și asigurarea unei recuperări mai rapide pentru pacientă.
Spitalul Repromed își reafirmă angajamentul față de sănătatea pacientelor, oferind soluții medicale inovatoare și intervenții sigure, chiar și în cazuri cu grad ridicat de dificultate.