Premieră în sportul național: Turneu de TRÂNTĂ DREAPTĂ organizat de Anatolie Moldovan la Ialoveni

Pe 24 aprilie, Ialoveni va găzduit un eveniment inedit în lumea sporturilor de contact din Republica Moldova: primul turneu de TRÂNTĂ DREAPTĂ, organizat de Anatolie Moldovan. Aceasta este o variantă nouă a trântei tradiționale, cu o regulă distinctivă – adversarii nu au voie să apuce de picioare sau să folosească tehnici bazate pe piedici sau implicarea picioarelor.

Evenimentul este susținut de Primăria Ialoveni, Consiliul Raional Ialoveni, Ministerul Educației și Cercetării, precum și Federația Sportivă Națională de Trântă, demonstrând interesul autorităților pentru dezvoltarea și diversificarea sportului autohton.

Organizatorii estimează participarea a peste 100 de sportivi din întreaga țară, ceea ce confirmă interesul crescut pentru această formă de competiție. Turneul va include patru categorii pentru seniori și șase categorii pentru sportivii U-15, oferind oportunități variate de afirmare pentru luptători.

„Sper foarte mult implicarea sportivilor și antrenorilor la astfel de evenimente. Doar împreună putem dezvolta și populariza sportul nostru autohton”, a declarat Anatolie Moldovan, inițiatorul competiției.

Turneul de TRÂNTĂ DREAPTĂ marchează un moment important pentru luptele tradiționale moldovenești, deschizând noi perspective pentru sportivi și iubitorii acestui stil de luptă.