Într-un interviu acordat reporterilor RealMedia, Teodor Lungu, mijlocașul echipei Petrocub și al naționalei, a vorbit despre revanșa pe care o așteaptă cu Milsami în cadrul Cupei Moldovei și despre șansele echipei sale de a ajunge în cupele europene sau de a câștiga un trofeu în acest sezon.
„Orgoliul nostru este rănit și trebuie să învingem în Cupă. După egalul nostru din weekend, cred că avem mai mari șanse să ajungem în cupele europene sau să câștigăm Cupa,” a declarat Teodor Lungu.
Crezi că șansele la campionat sunt mai mici în acest an?
„Dacă Milsami va continua cu asemenea victorii, va fi greu să îi ajungem din urmă”, a adăugat mijlocașul.
În privința stilului de joc al echipei, Lungu a menționat: „Vom vedea cum va pregăti antrenorul echipa pentru următoarele meciuri.”
Crezi că veți înfrunta mai greu pe cei de la Milsami pe teren?
„Noi considerăm că am fost prea slabi în acel meci.”
Despre meciul următor cu Zimbru, Lungu a declarat: „Va fi greu, dar totul depinde de noi, cât de motivați vom fi. Trebuie să câștigăm toate meciurile până la finalul campionatului.”
Lungu a încheiat prin a afirma că nu vor renunța și vor lupta până în ultima etapă: „Diferența este mare față de Milsami, dar este singura șansă la campionat. Nu ne dăm mâinile în jos, vom lupta până la ultima etapă.”
Următorul meci crucial pentru Petrocub este duelul din 3 aprilie cu Milsami, în cadrul primei manșe a sferturilor de finală ale Cupei Moldovei, care se va desfășura pe stadionul din Hîncești, cu începere de la ora 18:00.