EXCLUSIV REALMEDIA Vasile Jardan, după victoria cu Zimbru: „Greul abia începe. Nu ne considerăm campioni, luptăm meci de meci”

Mijlocașul celor de la Milsami, Vasile Jardan, a oferit declarații după victoria importantă obținută împotriva echipei Zimbru Chișinău, scor 2-0, în contextul unei perioade extrem de solicitante pentru formația din Orhei. În același timp, fotbalistul a transmis și un mesaj cald cu ocazia sărbătorilor pascale.

„Este plăcut că am marcat azi cu Zimbru, este o victorie importantă. Au venit să scoată puncte, dar noi am scos maximul din forțele noastre, chiar dacă am avut o încărcătură nebună”, a spus Jardan, referindu-se la cele trei meciuri jucate în doar șase zile, împotriva unor adversari de top: Sheriff, campionii de la Petrocub și Zimbru.

„Nu considerăm nici pe departe că suntem campioni. Luăm meci cu meci, ne concentrăm pe fiecare în parte. Urmează un nou duel cu Petrocub, va fi greu, ca întotdeauna, pentru că au jucători de calitate. Greul abia acum începe. E greu să ajungi sus, dar e și mai greu să te menții acolo”, a subliniat fotbalistul.

Întrebat cum își va petrece Paștele, Jardan a răspuns simplu și cu emoție: „Sigur că merg la sfințit, apoi la părinți. Nu exagerăm cu bucatele și ne întoarcem la muncă. Le doresc tuturor sărbători luminate, pace în familie și multă sănătate!”

Declarația lui Vasile Jardan reflectă nu doar determinarea din teren, ci și echilibrul și modestia cu care echipa Milsami abordează fiecare provocare în drumul spre titlu.