Clubul de fotbal „Zimbru” Chișinău a fost sancționat de Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) cu o amendă în valoare totală de 120.000 de lei, ca urmare a comportamentului inadecvat al suporterilor în două meciuri disputate împotriva echipei „Sheriff” Tiraspol.
Potrivit unui comunicat al FMF, 80.000 de lei din această sumă reprezintă penalizări pentru incidentele grave petrecute în semifinala tur a Cupei Moldovei, când fanii au aruncat aproximativ 35 de obiecte pirotehnice pe teren în minutul 49, deteriorând gazonul și punând în pericol siguranța jucătorilor. Totodată, s-au înregistrat și scandări injurioase la adresa adversarilor.
Restul de 40.000 de lei au fost aplicate pentru scandările obscene ale suporterilor în etapa a 7-a din faza a doua a Super Ligii, tot în cadrul unui meci cu „Sheriff”, încheiat la egalitate, scor 1:1.
FMF a emis un avertisment ferm, subliniind că astfel de abateri repetate ar putea duce la sancțiuni mai dure, inclusiv disputarea meciurilor fără spectatori.
Clubul din capitală nu se află la prima abatere de acest fel. În septembrie 2024, „Zimbru” a fost sancționat cu 30.000 de lei, în urma unor incidente similare produse tot într-o confruntare cu echipa „Sheriff” Tiraspol.