În perioada 5–6 și 12–13 mai, studenții Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne și-au demonstrat abilitățile sportive în cadrul Campionatului la minifotbal, organizat de Catedra de educație fizică și autoapărare.
Evenimentul a adunat pe teren 7 echipe formate din studenți ai Facultății de drept, administrație, ordine și securitate publică, oferind meciuri spectaculoase și un adevărat spectacol sportiv.
După patru zile de confruntări pline de energie și determinare, clasamentul final s-a prezentat astfel:
Locul I – Secția 1A
Locul II – Secția 1B
Locul III – Secția 4
Pe lângă titlurile de echipă, au fost acordate și premii individuale pentru performanțele remarcabile:
Cel mai bun jucător – Eduard Loghin (secția 1A)
Cel mai bun golgheter – Vlad Danalachi (secția 1B)
Cel mai spectaculos gol – Constantin Baxan (secția 3A)
Cel mai bun fundaș – Eduard Guiban (secția 4)
Cel mai bun portar – Tudor Cecan (secția 4)
Campionatul a avut ca scop nu doar promovarea activității fizice, ci și consolidarea spiritului de echipă, a rezilienței și a valorilor de fair-play, elemente esențiale în formarea profesională a viitorilor angajați ai structurilor de ordine publică.
Atmosfera competițională s-a îmbinat cu buna dispoziție și colegialitatea, oferind participanților un cadru propice pentru socializare și dezvoltare personală prin sport.