EXCLUSIV REALMEDIA Un turc vrea să-i cumpere cota de participare la Jocurile Mondiale a lui Stas Reniță. Vezi cât i s-a propus

Stanislav Reniță, unul dintre cei mai valoroși luptători moldoveni de kickboxing, a primit o propunere neașteptată: un sportiv din Turcia i-a cerut să-i vândă cota de participare la Jocurile Mondiale, programate pentru august 2025 la Beijing.

Sportivul moldovean, calificat printre cei mai buni 8 luptători ai lumii la categoria 63,5 kg, a povestit în exclusivitate pentru RealMedia:

„Să știți că am avut o propunere inedită. Un turc mi-a scris direct și a insistat mult să-i vând cota de participare. Era dispus să plătească 5.000 $. Acolo, medaliile câștigate la Jocurile Mondiale sunt extrem de apreciate – sunt echivalentul unei medalii olimpice.”

Deși tentația financiară a fost reală, Reniță a rămas ferm în decizia sa:

„Refuz categoric. Eu vreau să lupt pentru Moldova, pentru drapelul țării mele. E o onoare și o responsabilitate pe care mi-o asum.”

În contextul unei pregătiri intense și a numeroaselor oferte din zona profesionistă, Reniță rămâne devotat cauzei naționale. A refuzat inclusiv lupte comerciale bine plătite, pentru a se concentra exclusiv pe pregătirea pentru Jocurile Mondiale.

„Fiecare zi de antrenament e parte dintr-un vis mai mare. Și acest vis îl trăiesc alături de echipa mea, de oamenii care mă sprijină și de toți cei care cred în mine.”

Participarea lui Stanislav Reniță la Beijing este mai mult decât o competiție. Este o declarație de loialitate, un gest de patriotism și o misiune de a duce mai departe imaginea Moldovei în sportul mondial de elită.