În perioada 23–25 mai 2025, orașul Călărași devine capitala luptelor libere, găzduind cea de-a 42-a ediție a Turneului Internațional „Cupa Călărași – Invită Constantin Cobîlean”.
Competiția se va desfășura pe stadionul Școlii Sportive de Rezerve Olimpice „Constantin Cobîlean”, reunind sportivi de performanță din țară și de peste hotare. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 24 mai, la ora 10:00.
Evenimentul poartă numele renumitului antrenor și promotor al luptelor libere, Constantin Cobîlean, și rămâne una dintre cele mai importante competiții de profil din Republica Moldova.
Organizatorii îi invită pe toți iubitorii sportului să fie prezenți în tribune și să susțină tinerii luptători în drumul lor spre performanță.