Anul acesta, Ziua Mondială Fără Tutun a fost marcată printr-un eveniment activ și simbolic, organizat la intrarea în Parcul „Valea Morilor” din Chișinău. Studenții de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și cei de la Centrul de Excelență în Medicină „Raisa Pacalo” s-au reunit într-un flashmob ghidat de instructorii Centrului Național de Medicină Sportivă „Atletmed”, pentru a trage un semnal de alarmă privind pericolele consumului de tutun și nicotină, inclusiv sub forma țigărilor electronice.
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a transmis un mesaj ferm, subliniind că nu există produse sigure pe bază de tutun sau nicotină:
„Țigările electronice nu sunt un moft nevinovat – ele creează dependență și pot afecta grav sănătatea. Aceste produse nu trebuie să ajungă în mâinile copiilor noștri.”
La rândul său, Marcelina Baleca, șefa Direcției învățământ general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a atras atenția asupra vulnerabilității copiilor în fața marketingului agresiv practicat de industria tutunului:
„Copiii sunt vulnerabili și pot fi ușor atrași de marketingul înșelător. Avem responsabilitatea de a le oferi informații corecte și de a-i ajuta să aleagă un mod de viață sănătos.”
Evenimentul s-a încheiat cu o lecție demonstrativă și un moment emoționant: fiecare participant a lăsat un mesaj de susținere, un gând pentru propria sănătate și un îndemn adresat colegilor, prietenilor și tuturor tinerilor – „Nu te lăsa aburit(ă)”.
Acțiunea s-a dorit a fi un apel la responsabilitate individuală și colectivă pentru protejarea sănătății și prevenirea consumului de produse pe bază de nicotină, în special în rândul tinerilor.