Fostul preparator fizic al FC Petrocub, Alexandru Onica, s-a arătat nedumerit și dezamăgit de modul în care a fost înlăturat din cadrul echipei. Într-o declarație oferită în exclusivitate pentru RealMedia, Onica afirmă că a aflat din scurt că noul staff tehnic nu se va baza pe el, iar în locul său va fi adus Denis Zmeu.
„Straniu pentru mine. Când a venit Popescu și noul antrenor, am înțeles că era de acord să continui la Petrocub. Și iată, am fost anunțat de președinte că nu mai sunt în planurile clubului și că în locul meu vine Denis Zmeu.”
Onica spune că decizia este cu atât mai dureroasă cu cât a refuzat două oferte concrete din Superliga, mizând pe continuitatea contractului său cu Petrocub.
„Este dureros, mai ales că am avut două oferte concrete din Superliga și le-am refuzat, cu gândul că rămân la Petrocub. Acum am rămas fără echipă. Foarte urât s-a procedat. Dar am înțeles că în viața asta te poți aștepta la orice.”
În ciuda momentului dificil, Onica transmite un mesaj de determinare:
„Nu se oprește viața aici. Mergem mai departe.”