Sportul minții reunește seniorii: Chișinăul a găzduit prima etapă a „Cupei Seniorilor”

În zilele de 14 și 15 iunie, în toate sectoarele municipiului Chișinău a avut loc prima etapă a Turneului de șah și joc de dame „Cupa Seniorilor” – ediția a III-a.

Evenimentul a adunat zeci de participanți din categoriile de vârstă 50+ și 65+, pasionați de șah și dame, care și-au demonstrat spiritul strategic și competitiv într-o atmosferă prietenoasă și energizantă.

Competițiile s-au desfășurat în următoarele locații:
– Botanica – str. Teilor, 10
-Buiucani – Parcul „La Izvor
– Centru – Scuarul Mihai Dolgan, str. Bulgară, 43
– Ciocana – bd. Mircea cel Bătrân intersecție cu str. Petru Zadnipru
– Rîșcani – Complexul comemorativ „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire”, str. Miron Costin

Participanții au concurat la probele de șah (feminin și masculin) și joc de dame (feminin și masculin), iar atmosfera a fost animată și de implicarea celor mici, care au primit îndrumări de la jucători experimentați.

Scopul principal al evenimentului este promovarea unui mod activ de viață, consolidarea spiritului competitiv și crearea unui spațiu de socializare prin sport pentru seniorii din Capitală.

Turneul va continua în weekendurile următoare, iar etapa finală – etapa municipală – va avea loc în luna iulie. Cei mai buni jucători vor fi recompensați cu premii bănești, diplome și cupe.