30 de ani de fotbal pentru jurnaliștii din Moldova: o echipă devenită campioană a Europei
Echipa națională de fotbal a jurnaliștilor din Republica Moldova marchează astăzi 30 de ani de la primul său meci internațional. În trei decenii, formația reprezentanților presei sportive moldovenești a devenit una dintre cele mai titrate echipe de profil din Europa, cucerind trofee în competiții internaționale desfășurate în mai multe țări.
Istoria echipei a început la 1 septembrie 1996, când, pe stadionul „Dinamo” din Chișinău, jurnaliștii moldoveni au disputat primul meci internațional, împotriva reprezentativei jurnaliștilor din Anglia. Partida s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 6-3.
Echipa a fost fondată la inițiativa lui Eduard Ciobanu, actualul președinte al Asociației Presei Sportive din Moldova. De-a lungul anilor, formația a reunit jurnaliști pasionați de fotbal, mulți dintre ei având în tinerețe aspirații de a practica sportul la nivel profesionist.
Primele mari succese au venit la începutul anilor 2000. În 2001, Chișinăul a găzduit pentru prima dată turneul „Cupa CSI” între jurnaliști, iar reprezentativa Moldovei a cucerit trofeul. Căpitanul echipei, Eduard Ciobanu, a devenit și golgheterul competiției.
În 2003, jurnaliștii moldoveni au triumfat la turneul de fotbal din cadrul Olimpiadei Mondiale desfășurate la Cannes, în Franța. În paralel, între 2002 și 2006, echipa Media Sport a evoluat în campionatul național de futsal, unde a cucerit de trei ori consecutiv titlul în Divizia A.
Pe plan internațional, formația Moldovei a întâlnit reprezentative ale jurnaliștilor din țări precum Austria, Scoția, Polonia, Franța și România, acumulând de-a lungul timpului o experiență impresionantă.
O perioadă deosebit de prolifică a fost cea cuprinsă între 2011 și 2015, când selecționata moldovenească a participat constant la Campionatul European din Polonia și a cucerit de două ori trofeul. La ediția din 2011, doi reprezentanți ai Moldovei, Eduard Ciobanu și Serghei Ursul, au ocupat primele poziții în clasamentul golgheterilor, cu 18 și, respectiv, 12 goluri.
Ediția din 2014 a rămas una memorabilă. În finală, Moldova a învins Polonia într-un final dramatic, golul decisiv fiind înscris în ultimele secunde ale partidei.
Tot în 2014, Chișinăul a găzduit Cupa Europei, competiție la care au participat opt formații mass-media. Echipa Moldovei a ajuns în finală și a învins reprezentativa Azerbaidjanului cu 2-0, cucerind trofeul pe teren propriu.
Succesele au continuat și în anii următori. În 2017, jurnaliștii moldoveni au câștigat turneul țărilor balcanice și din sud-estul Europei. Performanța a fost repetată ulterior în Ungaria, iar la competiția desfășurată în Bulgaria, în urmă cu doi ani, Moldova a devenit tripla câștigătoare a Cupei.
Printre turneele internaționale care au rămas în palmares se numără și cele de la Druskininkai, Lituania, unde reprezentativa Moldovei a triumfat în 2020 și 2021, precum și competiția de la Odesa, Ucraina, unde echipa moldovenească a ocupat locul secund, marcând cele mai multe goluri ale turneului.
În 2021, formația Asociației Presei Sportive din Moldova a cucerit titlul la cea de-a opta ediție a Turneului Internațional de Fotbal pentru Jurnaliști, desfășurat la Sharm el-Sheikh, Egipt, competiție la care reprezentativa moldovenească a participat pentru prima dată.
În același an, Moldova a câștigat turneul internațional de la Tbilisi, după ce a învins Armenia în finală cu 4-1. Trei ani mai târziu, jurnaliștii moldoveni și-au apărat statutul de campioni și la Batumi, învingând gazdele din Georgia la loviturile de departajare.
Relațiile sportive cu jurnaliștii din Armenia au devenit, la rândul lor, unele de tradiție. În 2023, echipa Moldovei a câștigat turneul internațional de la Syunik, acumulând 19 puncte și obținând șase victorii. Un an mai târziu, reprezentativa moldovenească s-a impus și la turneul de la Gyumri, cu 18 puncte, iar Serghei Ursul a fost desemnat cel mai bun jucător al competiției.
Moldova organizează, la rândul său, cu regularitate competiții internaționale dedicate jurnaliștilor. Una dintre cele mai cunoscute este „Chișinău Euro Media Cup”, considerată de participanții străini drept una dintre cele mai atractive competiții de acest gen din Europa, atât datorită infrastructurii sportive, cât și ospitalității gazdelor.
Un rol important în dezvoltarea fotbalului jurnalistic l-a avut Eduard Ciobanu, fondatorul revistei sportive TOP SPORT MOLDOVA și organizator, de 27 de ani, al turneului Open Media Cup de la Chișinău. În urmă cu câțiva ani, competiția a stabilit un record de participare, reunind 24 de echipe.
De-a lungul celor trei decenii, echipa a avut în componență numeroși jurnaliști și oameni ai presei sportive. Printre cei care s-au remarcat se numără Serghei Ursul, considerat unul dintre cei mai buni jucători ai formației, precum și portarii Andrei Mardari și Oleg Istrati, acesta din urmă fiind desemnat în repetate rânduri cel mai bun portar la competiții internaționale.
Veteranii Sergiu Carauş, Alex Luca și Dumitru Antoceanu s-au remarcat în defensivă, în timp ce mai multe generații de jurnaliști – printre care Alexandru Fosa, Ion Fuștei, Veaceslav Burghelea, Alexandru Rusu, Cristian Jardan, Nicolae Iurсovski, Ion Anuşca, Radu Pegza, Valentin Iucicovschi, Artiom Șuliac și Dumitru Reniță – au contribuit la rezultatele echipei.
De la acel prim Moldova – Anglia 3-6, disputat în urmă cu trei decenii, până la numeroasele trofee cucerite pe terenurile Europei și nu numai, povestea echipei jurnaliștilor moldoveni este una despre pasiune, competitivitate și dragostea pentru fotbal.
30 de ani de fotbal, zeci de turnee, trofee și generații de jurnaliști care au demonstrat că pasiunea pentru sportul rege nu se termină odată cu tinerețea. La mulți ani echipei naționale a jurnaliștilor din Moldova!



