Accident grav în Edineț: Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a izbit cu mașina de un copac
Un grav accident rutier a avut loc în după-amiaza zilei de 20 octombrie, în localitatea Chiurt, raionul Edineț. Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost grav rănit, după ce autoturismul pe care îl conducea a derapat de pe carosabil și a lovit violent un copac de pe marginea drumului.
Apelul la serviciul 112 a fost efectuat la ora 15:47, iar la fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de pompieri și salvatori. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, șoferul a fost găsit încarcerat în vehiculul grav avariat.
După câteva minute de intervenție, echipele de salvare au reușit să extragă victima în viață, aceasta fiind conștientă în momentul preluării de către echipajul de ambulanță. Bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Edineț, unde a fost internat în stare gravă.
Circumstanțele exacte ale producerii accidentului sunt cercetate de oamenii legii. Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii din întreaga țară au intervenit în 28 de situații de risc.




