Andrei Năstase cere administrației Trump corectarea „nedreptății tarifelor comerciale” aplicate Republicii Moldova

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Andrei Năstase, candidat independent la alegerile parlamentare și fost vicepremier și ministru de Interne, a adresat o scrisoare oficială președintelui american Donald Trump, prin care solicită ajustarea tarifelor comerciale impuse Republicii Moldova. Politicianul susține că actualul regim tarifar este discriminatoriu față de producătorii moldoveni, în comparație cu cel aplicat statelor membre ale Uniunii Europene.

„Republica Moldova nu poate fi tratată ca o țară de mâna a doua. În timp ce Uniunea Europeană beneficiază de tarife de 15%, producătorii noștri plătesc 25%. Este o nedreptate flagrantă care lovește direct micii producători și industriile emergente”, a declarat Năstase.

Acesta a precizat că, în lipsa unor demersuri concrete ale diplomației de stat, a decis să intervină personal. În cadrul unei vizite de lucru la Londra, a discutat cu lideri republicani americani și, prin intermediul lui Greg Swenson, președintele Republicans Overseas UK, a transmis scrisoarea către președintele Trump.

Năstase a subliniat că o astfel de decizie din partea Washingtonului ar reprezenta nu doar un sprijin real pentru economia Republicii Moldova, ci și un semnal politic important.

„O ajustare a acestor tarife ar fi dovada clară că prietenii noștri americani susțin națiunile care aleg libertatea, transparența și democrația în fața presiunilor externe. Republica Moldova este pregătită să concureze loial, să se dezvolte și să se afirme între națiunile libere. Acum este momentul ca SUA să transforme prietenia în fapte”, a conchis acesta.