Aproape 32 de lei pentru un litru de motorină. Prețul crește cu 89 de bani peste noapte

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Motorina se scumpește din nou și se apropie deja de 32 de lei pentru un litru, în contextul în care Republica Moldova se află în stare de alertă în sectorul energetic. Pentru joi, 30 iulie, ANRE a stabilit un preț maxim de 31,89 lei/litru, cu 89 de bani mai mult decât în ziua precedentă.

Crește și prețul benzinei A95. Un litru va putea fi comercializat cu cel mult 30,62 lei, cu 8 bani mai mult.

Noua scumpire vine la scurt timp după ce Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul energetic pentru o perioadă de 30 de zile, pe fondul riscurilor privind aprovizionarea cu produse petroliere. Premierul Vasile Tofan a declarat că măsura este una preventivă și urmărește evitarea unui deficit de motorină, în special în perioada lucrărilor agricole.

În acest context, autoritățile au decis majorarea temporară cu aproximativ 37 de bani pe litru a marjei comerciale pentru motorină, pentru a facilita aprovizionarea pieței. În schimb, o altă majorare, de 48 de bani pe litru, prevăzută pentru constituirea rezervelor strategice de produse petroliere, a fost amânată cu 30 de zile.