Blocul Electoral ALTERNATIVA își lansează programul pentru tinerii din Moldova
Blocul Electoral ALTERNATIVA și-a prezentat, pe 15 septembrie, prioritățile pentru tinerii din Republica Moldova. Programul a fost elaborat împreună cu experți și consultat cu cetățenii, iar detaliile au fost anunțate de candidatul Andrei Oțel, care a subliniat că viitorul țării depinde de investițiile făcute în generația tânără.
„Tinerii sunt energia care poate reconstrui Moldova. Ei sunt vocea schimbării, dar și cei care resimt cel mai dur lipsa de perspectivă, salariile mici și exodul masiv peste hotare”, a declarat Oțel.
Principalele măsuri anunțate
Venituri decente și locuințe accesibile – sprijin pentru angajarea absolvenților, extinderea programului „Prima Casă” și lansarea inițiativei „Primul Copil, Prima Casă”.
Educație la standarde europene – modernizarea căminelor și campusurilor, introducerea „Moldova Youth Card” și programe de training pentru competențele viitorului.
Integrarea pe piața muncii – recunoașterea voluntariatului ca experiență profesională, stagii de practică cu sectorul privat și programul „Moldova Start-Up Tineret”.
Sprijin pentru familiile tinere – majorarea indemnizațiilor la naștere, reduceri fiscale pentru educația copiilor și compensarea procedurilor de fertilizare in vitro.
Viață socială activă – centre de tineret moderne în fiecare raion, card unic pentru cultură, sport și transport, precum și crearea unui nou Minister al Tineretului, Sportului și Familiei.
„Angajamentul nostru este salarii decente, locuințe accesibile, educație de calitate, șanse reale pe piața muncii și sprijin pentru a întemeia familii aici, în Moldova. Pe 28 septembrie, ieșiți la vot și sprijiniți Blocul Electoral ALTERNATIVA. Alegeți o Moldovă unde tinerii nu mai pleacă, ci rămân, construiesc și prosperă. ALTERNATIVA este!”, a încheiat Andrei Oțel.


