Blocul Patriotic se destramă? Voronin: PCRM va avea propria fracțiune

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), care face parte din Blocul Patriotic, intenționează să formeze o fracțiune proprie în Parlament. Declarația a fost făcută pentru presa rusă de către liderul formațiunii și fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

Blocul Electoral Patriotic, constituit în iulie 2025, reunește patru formațiuni de opoziție – Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor, Partidul Viitorul Moldovei și Partidul Inima Moldovei. La alegerile parlamentare din 28 septembrie, Blocul a obținut 24,2% din voturi, echivalentul a 26 de mandate din totalul celor 101 locuri din Parlament, transmite ria.ru.

„Partidul Comuniștilor este pentru continuarea colaborării dintre partidele din bloc, dar nu în cadrul blocului. Va fi elaborată o nouă concepție de cooperare între aceste patru formațiuni, însă nu sub forma unei alianțe formale. Vom crea fracțiunea Partidului Comuniștilor, care se va ocupa de activitatea parlamentară și nu numai, pentru că trebuie să lucrăm cu alegătorii și după alegeri”, a declarat Vladimir Voronin.

Potrivit acestuia, noua strategie de cooperare a forțelor de opoziție nu se va limita la cele patru partide care au format Blocul Patriotic, ci va include și alte formațiuni de stânga care nu au reușit să intre în Parlament.

„Ne pregătim de plenara Comitetului Central al Partidului Comuniștilor, unde vom face totalurile campaniei electorale și vom stabili strategia noastră de activitate în Parlament, precum și modul în care vom colabora cu celelalte partide de stânga”, a precizat Voronin.

De menționat că, din cele 26 de mandate care au revenit Blocului „Patriotic”, opt vor fi atribuite reprezentanților PCRM.

Acestea sunt:
Vladimir Voronin;
Constantin Starîș;
Diana Caraman;
Andrei Godoroja;
Adrian Domentiuc;
Inga Sibova;
Valeriu Muduc;
Vera Cernega.