Brașovul a devenit epicentrul padelului la final de an: Moldoveanca Ilinca Jizdan a primit titlul de cea mai bună jucătoare atât la Feminin, cât și la Mixt
Padel Palace România din Brașov a găzduit, la final de an, Masters Finals, turneul care a încheiat sezonul 2024 al Circuitului Prut Padel Tour, cel mai mare circuit de padel din România. Cu o participare de peste 300 de jucători și 15 turnee desfășurate în orașe precum Rădăuți, Huși, Iași, Constanța, Chișinău și Brașov, circuitul s-a extins geografic, devenind cel mai răspândit din istoria României.
Pe parcursul a două zile, cei mai buni jucători ai sezonului s-au întrecut în 93 de meciuri intense, în șase categorii: Masculin 1, Masculin 2, Feminin, Mixt, Open Total și Open Amatori. La Masculin 1, Teodor Marin și Tudor Mușoiu au câștigat titlul, iar la Feminin, Elena Seidecaru și Nadine Costin au dominat competiția.
Premiile speciale au fost acordate celor mai buni jucători ai sezonului, Alex Balan fiind desemnat cel mai bun la Masculin 1 și Masculin 2, iar Ilinca Jizdan la Feminin și Mixt. La categoria Mixt, Elena Seidecaru și Vitalie Șciuca au obținut primul loc. De asemenea, s-au acordat titluri de excelență, Padel Palace România primind recunoașterea pentru găzduirea turneului final.
Clasamentele Prut Padel Tour s-au modificat semnificativ, cu noi jucători urcând în topuri, iar sezonul 2025 promite să fie și mai amplu, cu noi locații din 11 județe ale României și posibil din sudul Republicii Moldova.
Circuitul Prut Padel Tour continuă să atragă atenția și să unească pasionații de padel din întreaga regiune.




