Vorbim despre o intervenție chirurgicală efectuată cu o mare acuratețe la Spitalul Repromed, prin care se îndepărtează o porțiune de ficat afectată de o leziune
Categorie: MEDICINĂ
Accesul pacienților oncologici la tratamente de înaltă performanță a fost extins
Persoanele cu maladii oncologice beneficiază mai rapid de investigații de înaltă performanță. Timpul de așteptare a acestor pacienți la diferite tipuri de tomografie computerizată și
FOTO: Ecaterina Racu – 15 ani de dedicare la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie! Marele său vis – împlinit în acest an
Ecaterina Racu, una dintre cele mai apreciate asistente medicale din Republica Moldova, sărbătorește 15 ani de activitate neîntreruptă în cadrul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie
FOTO: Studenții de la Colegiul de Medicină din Bălți, vizită instructivă la Invitro Diagnostics
Astăzi, filiala Invitro Diagnostics din Bălți a primit în vizită un grup de studenți din anul I de la Colegiul de Medicină. Viitorii specialiști în
Atelier de implantologie dentară la Chișinău: Dr. Liviu Guban și Yakov Agadi învață stomatologii cum să abordeze cazurile cu os redus
Pe 6 și 7 noiembrie, aproximativ 50 de medici stomatologi din întreaga țară au participat la un atelier de formare profesională organizat de stomatologul Liviu
Țigările electronice de unică folosință – interzise în Anglia. Ce pericol prezintă
Guvernul britanic a anunțat că începând cu luna iunie a anului viitor vânzarea țigărilor electronice de unică folosință va deveni ilegală. Executivul de la Londra
PREMIERĂ NAȚIONALĂ: O intervenție salvatoare pentru un făt aflat în uterul mamei
Pentru prima dată în Republica Moldova, o clinică privată din Chișinău a efectuat cu succes o intervenție chirurgicală fetală pentru a salva viața unui făt
Medicii, asistenții și farmaciștii, care fac naveta la serviciu, vor primi compensații pentru transport
Peste 3.000 de medici, asistenți și farmaciști care fac naveta zilnic la muncă în afara localității în care își au locul de trai, vor primi
Victor Ceban, mesaj emoționant către fani în timpul recuperării: „Succesul în viață nu se măsoară în ceea ce obții, ci în obstacolele pe care le depășești”
Luptătorul moldovean Victor Ceban, trece printr-o perioadă de recuperare după o accidentare recentă. De această dată o luxație de cot, în cadrul unei lupte din
Anastasia Nichita, acuzații dure la adresa ortopedului care a tratat-o în Moldova: „Nu pot să cred ce medic incompetent m-a operat”
Luptătoarea moldoveană Anastasia Nichita, vicecampioană olimpică, a suferit ieri o nouă intervenție chirurgicală la picior în Saarbrücken, Germania, după ce o operație anterioară din iunie,
Fondatorul centrului medical DEXA-Scanning, Alexandru Dorobeț, la Congresul SRIM din România: „Schimbul de cunoștințe, esențial în radiologie”
Medicul imagist și fondatorul centrelor medicale DEXA-Scanning din Chişinău şi Ştefan Vodă, Alexandru Dorobeț, a participat în perioada 26-29 septembrie la cel de-al XXVII-lea congres
VIDEO: Medicul Iurie Noroc, despre alegerile din 20 octombrie: „Sănătatea democrației este în mâinele noastre”
Pe data de 20 octombrie 2024, cetățenii Republicii Moldova vor merge la urne pentru a-și alege președintele, dar și pentru a participa la referendumul republican
Legătura dintre telefoanele mobile și cancerul cerebral: Un nou studiu OMS
În ciuda creșterii semnificative a utilizării tehnologiei wireless, studiul publicat marți arată că nu s-a observat o creștere a incidenței cancerelor cerebrale. Această concluzie este
Focar de gripă aviară la Nisporeni: Care sunt simptomele virozei
Focar de gripă aviară depistat la Heleșteni, raionul Nisporeni, la păsări domestice, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). În urma acestei descoperiri, ANSA a
A început sezonul ambroziei. Cum ne putem proteja și cum funcționează vaccinul anti alergie la ambrozie
Sezonul ambroziei aduce în fiecare an provocări majore pentru persoanele alergice, iar anul 2024 nu face excepție. Polenul de ambrozie este unul dintre cei mai
Beneficiile afinelor pentru sănătate. Conțin antioxidanți puternici cu roluri multiple pentru organism
Afinele sunt considerate un aliment funcțional, datorită proprietăților unice pentru sănătate, validate de cercetările științifice. Acestea reprezintă unul dintre alimentele cele mai bogate în substanțe
Produsele de îngrijire a pielii pentru copii conțin substanţe chimice care afectează funcția hormonală. Detalii șocante
Copiii care folosesc numeroase produse de îngrijire, precum cremă de protecție solară, loțiuni, săpunuri și produse de îngrijire a părului, au niveluri mai ridicate de
VIDEO: Descoperă povestea unui tânăr de numai 23 de ani care a deschis o farmacie în satul său natal
Pavel Seuță, în vârstă de 23 de ani, a deschis o farmacie comunitară în satul său natal, Șaptebani, din raionul Râșcani. Tânărul a câștigat un
Moldoveanul infectat cu virusul West Nile a fost tratat și externat
IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” a anunțat externarea pacientului, în vârstă de 49 de ani, care a fost tratat pentru infecția cu
FOTO: Institutul de Neurologie și Neurochirurgie și Institutul Oncologic, ȘI-AU UNIT FORȚELE în tratarea cu succes a pacienților
Chișinău a găzduit recent Conferința Națională cu Participare Internațională „Actualități în Neuro-Oncologie”, un eveniment de referință care a reunit peste 100 de specialiști în domeniul
Alimentul pe care îl consuma zilnic femeia care a trăit până la 117 ani: Mulți dintre noi îl evităm
Regretata doamnă, care a încetat din viață pe 19 august 2024, la 117 ani și 168 de zile, spunea la un moment dat că din
Centrul de Transfuzie din Chișinău organizează o tombolă cu ocazia sărbătorilor naționale
Cu ocazia sărbătorilor naționale, inclusiv Ziua Limbii și Ziua Independenței, Centrul de Transfuzie din Chișinău a lansat o tombolă specială pentru a încuraja tineretul să
Alexandru Dorobeț, fondatorul Dexa-Scanning, despre diagnosticarea patologiilor osoase: „Noi utilizăm cele mai avansate tehnologii”
Într-o lume în care sănătatea și starea de bine sunt priorități, Centrul medical Dexa-Scanning vine în întâmpinarea nevoilor pacienților cu soluții avansate și accesibile. Scanarea
Ajută-l pe Vlăduț să meargă din nou: Un apel la solidaritate
Vlăduț, un băiat diagnosticat în 2021 cu osteosarcom, un cancer agresiv al osului, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. După o luptă grea care a
Din 2 septembrie, copii din mai multe raioane vor avea acces la servicii stomatologice gratuite
Prestarea gratuită a serviciilor stomatologice pentru copii din localități rurale va fi reluată începând cu 2 septembrie. Echipele mobile de stomatologi vor vizita, în perioada
Căderea părului: Află cum dieta Îți afectează podoaba capilară
Căderea părului, cunoscută medical sub numele de alopecie, este o afecțiune comună care poate avea multiple cauze, inclusiv genetica, dereglările hormonale, hipotiroidismul, tensiunea asupra părului,
ATENȚIE: Tatuajele ar putea provoca un tip de cancer care afectează sistemul limfatic
Tatuajele pot fi un factor de risc pentru limfomul malign. Cercetarea, bazată pe un studiu caz-control realizat în Suedia a analizat aproape 12.000 de persoane
VIDEO: Secretul longevității unei italience în vârstă de 110 ani. Este cea mai bătrână femeie din Bergamo
Antonietta Franchini, zisă Tonia, este cea mai bătrână femeie din provincia Bergamo. Foarte lucidă, cu o memorie de fier, femeia a dezvăluit care este secretul