Cleșcenco, tot mai aproape de despărțirea de națională: Joi, întâlnire decisivă la sediul FMF

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

După dezastrul istoric din Norvegia, scor 1-11, viitorul selecționerului Serghei Cleșcenco la cârma echipei naționale pare tot mai incert. Potrivit surselor noastre din cadrul Federației Moldovenești de Fotbal, o primă discuție tensionată a avut loc chiar în noaptea meciului, iar o întrevedere decisivă este programată pentru joi, la sediul FMF.

„Tonul a fost unul dur. Au fost reproșuri directe și s-a simțit că există o ruptură între selecționer și conducere. Joi urmează să se pună punctul pe i”, ne-a declarat sub protecția anonimatului o sursă din cadrul federației.

Deși Cleșcenco nu a făcut deocamdată nicio declarație oficială, în culise se vorbește despre intenția acestuia de a pleca. Presiunea publică este uriașă, iar rezultatele din ultimele meciuri au alimentat nemulțumirea suporterilor, dar și a oficialilor din fotbalul moldovenesc.

Amintim că în urma umilinței de la Oslo, Federația a convocat de urgență toți responsabilii echipei naționale pentru evaluarea situației și luarea unor decizii drastice.