David Popovici, aur și record național în proba de 50 m liber la Naționalele de la Otopeni

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

David Popovici a câștigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 de metri liber din cadrul Campionatelor Naționale de Înot pentru seniori, tineret și juniori I-II, competiție care se desfășoară la Complexul Sportiv de Natație din Otopeni.

David Popovici, aur și record național în proba de 50 m liber la Naționale.

Campionul olimpic a încheiat cursa în 21 de secunde și 83 de sutimi, doborând un record național vechi de peste un deceniu, potrivit ProSport.

Performanța lui Popovici a îmbunătățit recordul național deținut din 2013 de Norbert Trandafir (21,98). În serii, sportivul legitimat la CS Dinamo înotase în 22,14, însă în finală și-a depășit clar timpul și a demonstrat că este într-o formă excelentă după pauza competițională de opt luni pe care a luat-o după Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Podiumul în proba de 50 m liber a fost completat de Patrick Dinu și Daniel Nicușan.