Dublu omor descoperit după peste două decenii – inculpatul trimis în judecată

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Procuratura municipiului Chișinău a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a unui bărbat în vârstă de 52 de ani, originar din raionul Ungheni, învinuit de comiterea unui dublu omor și a mai multor infracțiuni violente, săvârșite în perioada 1999–2025.

Potrivit procurorilor, inculpatul, împreună cu doi complici, era implicat în atacuri armate asupra locuințelor cu scopul de a sustrage bunuri de valoare. În noaptea de 25 mai 2002, cei trei au pătruns ilegal în casa a doi soți din satul Grătiești, după ce au rupt gratiile de la geamuri. Deși una dintre victime a opus rezistență, trăgând cu arma în direcția atacatorilor și ucigând pe loc unul dintre ei, ceilalți doi au continuat agresiunea.

Soții au fost împușcați mortal, iar făptuitorii au sustras 200.000 de lei înainte de a părăsi locul faptei.

Investigațiile au mai scos la iveală că, cu un an înainte de tragedie, același individ ar fi participat la un alt atac tâlhăresc în municipiul Chișinău, unde un cuplu a fost agresat fizic și jefuit de bani și bijuterii.

După comiterea faptelor, inculpatul s-a sustras urmăririi penale timp de 23 de ani, fiind dat în urmărire internațională. Pentru a se ascunde, acesta a folosit un pașaport fals ucrainean, traversând în mod repetat frontierele mai multor state.

Bărbatul a fost reținut la 5 februarie 2025, pe teritoriul Republicii Moldova. El este învinuit de omor intenționat, tâlhărie, furt, deținere și procurare ilegală de arme și muniții, folosirea documentelor false și trecerea ilegală a frontierei de stat.

Inculpatul nu își recunoaște vina, iar pentru totalitatea faptelor de care este acuzat, riscă detenție pe viață.

Procuratura subliniază că acest caz demonstrează angajamentul autorităților de a aduce în fața justiției făptuitorii, indiferent de perioada scursă de la comiterea infracțiunii.