Echipa jurnaliștilor sportivi din Moldova – pe podium la turneul internațional din Batumi

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Echipa jurnaliștilor sportivi din Republica Moldova a reușit o performanță notabilă la turneul internațional de fotbal desfășurat la Batumi (Georgia), în memoria comentatorului sportiv Kote Makharadze, clasându-se pe locul III.

În faza grupelor, moldovenii au obținut două victorii importante – cu Lituania și Armenia –, cedând doar în fața Georgiei, scor 1:3.

În semifinală, echipa a fost învinsă de Ucraina cu 0:1. Finala mică nu s-a mai disputat, iar Moldova și Azerbaidjan au împărțit locul III.

Participarea jurnaliștilor sportivi la turneul din Georgia a fost posibilă datorită sprijinului companiei FLYONE, care a asigurat deplasarea echipei.

Din lotul echipei au făcut parte:

Alexandru Fosa (Jurnal TV), Veaceslav Burghelea (Cinema 1), Oleg Istrati (ofițer de presă FC Zimbru), Alexandru Rusu (Media Sport), Sergiu Ursu (reprezentant FMF), Nicolae Iurcovschi (Moldpres), Ion Fustei (Exclusiv Media), Artiom Șuleac (Media Sport), Valentin Iucicovschi (We Sport) și Eduard Ciobanu, președinte al Asociației Presei Sportive din Moldova (APSM) și căpitan al echipei.

Echipa jurnaliștilor sportivi din Moldova continuă astfel tradiția de a reprezenta cu onoare presa sportivă națională la competițiile internaționale.