Evoluție modestă pentru judocanii moldoveni la Europenele din Georgia. Reacția președintelui Andrei Golban
Lotul național de judo al Republicii Moldova a avut o evoluție sub așteptări la Campionatul European desfășurat în Georgia, rezultatele fiind departe de obiectivele stabilite înaintea competiției. Președintele Federației de Judo, Andrei Golban, a comentat prestația sportivilor, cu jurnaliștii RealMedia, recunoscând nivelul ridicat al adversarilor și lipsa unui răspuns clar pentru evoluția modestă.
„Ce să spun, cred că adversarii au fost mai buni ca noi. Sincer, nu pot găsi nici acum motivul pentru această evoluție, fiecare cu greșeala lui”, a declarat oficialul.
Potrivit acestuia, nu a avut încă o discuție cu întreg lotul după încheierea competiției, însă urmează o analiză detaliată în perioada următoare. „Nu am vorbit cu lotul, însă desigur ne vom aduna”, a precizat Golban.
Rezultatele obținute au fost o surpriză chiar și pentru conducerea federației. „Nu, desigur, nu m-am așteptat la un asemenea rezultat. Părerea mea este că judocanii erau pregătiți fizic, însă poate unii nu au făcut față din punct de vedere psihologic”, a adăugat acesta.
În ceea ce privește evoluțiile individuale, președintele federației a menționat dificultatea meciurilor disputate de unii sportivi. „Din toți, cel mai greu i-a fost lui Latișev, a luptat cu un dublu campion olimpic, vă dați seama ce lupte grele au fost.”
Referindu-se la unul dintre liderii echipei, Denis Vieru, Golban a evitat concluziile ferme, dar și-a exprimat încrederea în revenirea acestuia: „Chiar nu pot spune nimic, în capul lui nu mă pot băga, dar sunt sigur că își va reveni.”
Federația urmează să analizeze prestațiile și să stabilească măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor la competițiile viitoare.




