Fotbalistul Mihai Ștefan a trăit recent un moment memorabil în cariera sa, debutând pentru naționala Republicii Moldova în meciul amical cu Estonia. Într-un interviu acordat după partidă, tânărul jucător a povestit cum a fost să îmbrace pentru prima dată tricoul primei reprezentative și a vorbit despre parcursul său impresionant – de la copilăria petrecută în internat până la afirmarea în fotbalul profesionist.
„Nu a fost ceva nou să fiu chemat la națională, deja eram la a 13-a selecție, doar că nu jucasem. Debutul a fost neașteptat, dar m-am simțit foarte bine, fără emoții sau teamă – doar mândrie și responsabilitate”, a declarat Mihai Ștefan.
Fotbalistul a vorbit și despre meciul cu Estonia, încheiat la egalitate, și despre influența acestui rezultat asupra următorului duel cu Italia:
„Rezultatul pozitiv cu Estonia ne ajută moral. Se formează o nouă familie în echipă. Știm ce adversar este Italia, dar fiecare jucător are încrederea că putem face față.”
Mihai Ștefan este originar din Chișinău și a urmat studiile la Liceul-internat republican cu profil sportiv, unde a început drumul în fotbal. A evoluat șase ani la Real Succes, apoi a trecut pe la Sfântul Gheorghe Suruceni, iar în prezent este jucător al clubului Zimbru Chișinău — echipa pe care o admira din copilărie.
„Visam de mic să fiu la Zimbru. Veneam des la meciuri când eram elev la liceul sportiv”, a povestit tânărul internațional.