EXCLUSIV: Tudor Casapu, campion olimpic: „Îmi fac cruce în fiecare zi și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am”
Tudor Casapu, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria Moldovei, continuă să fie o figură emblematică la vârsta de 61 de ani. Campionul olimpic din 1992 de la Barcelona, unde a obținut medalia de aur la haltere, își amintește cu recunoștință de drumul său și își trăiește viața cu modestie și credință.
„Ca fiecare om, îmi fac cruce în fiecare zi și mulțumesc că a mai trecut un an din viață. Așa e viața acum, trebuie să mergem mai departe cu de toate, și bune, și rele”, a declarat Casapu. La 61 de ani, el mărturisește că se simte încă tânăr: „Mă simt tânăr… nici nu îmi imaginez că am 61 de ani, sincer, mă simțeam la fel acum 50 de ani.”
Când vine vorba de cine îi face cele mai așteptate urări de ziua sa, Casapu își îndreaptă gândurile către familie: „De la apropiați, copii și nepoți. Am două nepoțele în Canada, care abia așteaptă să mă vadă. Anul trecut am fost la ele la Montreal și am pregătit borcane cu ghiveciuri la poalele munților, ca să simtă și ele un pic din Moldova noastră.”
Printre cei care nu uită niciodată să îl felicite este Pavel Ciobanu, fostul președinte al FMF, care are un obicei special: „Pavel Ciobanu mă sună în fiecare an la 07:15 dimineața, fără excepție. Nu suntem mari prieteni, dar nu uită niciodată când este ziua mea.”
Întrebat despre cea mai mare dorință la 61 de ani, Tudor Casapu răspunde sincer: „Să se însoare feciorul!”
Născut în 1963, la Mingir, raionul Hîncești, Tudor Casapu rămâne un simbol al perseverenței și al succesului sportiv în Republica Moldova. Victoria sa la Jocurile Olimpice de vară din 1992 continuă să inspire generații întregi de sportivi.



