Fabrică clandestină de detergenți „de brand” descoperită în Chișinău
Sute de kilograme de detergent contrafăcut au fost descoperite de oamenii legii în Capitală, în urma unor percheziții efectuate pe parcursul lunilor octombrie 2025 – ianuarie 2026. Un bărbat de 39 de ani este suspectat că fabrica și comercializa produse de uz chimic folosind etichete și ambalaje care imitau mărci cunoscute.
Potrivit informațiilor, ofițerii de investigație au documentat activitatea acestuia timp de trei luni. În cadrul anchetei au fost desfășurate șase percheziții autorizate, în urma cărora au fost ridicate:
405 kg de detergent pentru haine (ambalat în saci de 9 kg), 820 litri de balsam pentru rufe, 108 litri de detergent pentru vase (în recipiente de 1 litru), zeci de recipiente din plastic goale, aproximativ 7000 de etichete față-verso destinate ambalării, flacoane de parfum de circa 100 ml.
Valoarea bunurilor ridicate este estimată la 100.000 de lei.
Bărbatul este investigat pentru contrafacerea și comercializarea ilegală a produselor chimice de uz casnic. Acesta este în prezent cercetat contravențional, iar ancheta continuă pentru identificarea eventualilor complici și stabilirea tuturor circumstanțelor.




