FMF, în alertă după dezastrul din Norvegia: Ședință de urgență la ora 3 noaptea și promisiunea unor schimbări iminente

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Umilința istorică suferită de naționala Moldovei în fața Norvegiei, scor 1-11, a provocat o reacție de criză la nivelul conducerii Federației Moldovenești de Fotbal. Potrivit surselor din interior, în noaptea de marți spre miercuri, la ora 03:00, oficialii FMF s-au reunit într-o ședință extraordinară, pentru a analiza gravitatea situației și a identifica soluții urgente.

După discuții tensionate și concluzii amare, s-a decis convocarea pentru azi a tuturor persoanelor responsabile de echipa națională, inclusiv antrenori, membri ai staffului tehnic și administrativ, pentru consultări decisive. Scopul: luarea unor măsuri imediate, care să oprească declinul vizibil al selecționatei Moldovei.

„Este nevoie de schimbări reale și asumare. Nu mai putem continua în această manieră. O analiză serioasă și sinceră va avea loc astăzi, iar deciziile vor urma în cel mai scurt timp”, a declarat o sursă din cadrul FMF, sub protecția anonimatului.

Rezultatul rușinos de la Oslo, unde tricolorii au fost învinși cu 11-1, a stârnit indignare generalizată în rândul suporterilor, specialiștilor și foștilor fotbaliști. Criticile s-au îndreptat nu doar către jucători, ci și spre selecționer și structura de conducere a federației, acuzată de lipsă de viziune și reacție.

Amintim că următorul meci al naționalei Moldovei în preliminariile Campionatului Mondial 2026 este programat pe 14 octombrie, la Tallinn, contra Estoniei.