Fostul bodyguard al lui Șor, condamnat la 5 ani pentru finanțarea ilegală a partidului „Șansa”

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Fostul bodyguard al fugarului Ilan Șor a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a partidului „Șansa”, declarat neconstituțional. Instanța a dispus ca aproximativ 5,2 milioane de lei, implicați în schemă, să fie trecuți în folosul statului.

Procuratura Anticorupție a precizat că bodyguardul a fost reținut în momentul în care a primit 613 500 de lei de la un bărbat din Chișinău. Banii urmau să fie aduși într-un apartament din capitală, unde, în timpul perchezițiilor, s-au mai găsit circa 4,6 milioane de lei. Banii erau pregătiți pentru a fi ambalați în plicuri cu inscripția „Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor” și distribuiți persoanelor care prestau servicii în interesul partidului „Șansa”, fără a fi declarați sau înregistrați conform legii.

Potrivit anchetatorilor, învinuitul a acționat în perioada februarie-martie 2024, organizând întâlniri pentru transmiterea banilor, în afara cadrului legal de finanțare a partidelor politice. Deși nu și-a recunoscut vinovăția pe tot parcursul examinării cauzei, deoarece nu s-a prezentat la pronunțarea sentinței, instanța a dispus aplicarea arestului preventiv, fiind anunțat în căutare.