FOTO: Moldova urcă pe podium la primul Campionat Mondial de Qazaq Kuresi pentru militari
Astana, Kazahstan, găzduiește în perioada 13–15 august 2025 prima ediție a Campionatului Mondial de lupte Qazaq Kuresi dedicat militarilor, la care participă 25 de echipe și peste 120 de sportivi din întreaga lume.

În prima zi a competiției, Moldova a obținut o medalie de bronz prin Plămădeală Veaceslav, la categoria de până la 82 kg. Sportivul nostru a pierdut primul meci în fața unui adversar din Rusia, apoi a trecut de reprezentantul Marocului, iar în lupta pentru locul trei l-a învins pe sportivul din Tadjikistan.
Rezultat notabil a obținut și Marchitan Mihail (categoria până la 100 kg), care s-a clasat pe locul 5, cedând în finala mică în fața unui adversar din țara gazdă.
Mâine, alți patru sportivi moldoveni vor intra în concurs:
74 kg – Crijanovschii Adrian
90 kg – Marian Cătălin
+100 kg – Maluda Liviu
70 kg – Moldovan Olga
Participarea echipei Moldovei a fost posibilă datorită colaborării dintre președintele Federației Sportive Naționale de Trântă, Anatolie Moldovan, și organizatorii din Kazahstan.






