Guvernul dă asigurări: fără scumpiri la energia electrică

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Tarifele la energia electrică nu ar urma să fie majorate, susține premierul Alexandru Munteanu, care afirmă că nu există, în prezent, motive pentru o ajustare a prețului. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Statistica arată că inflația scade. Ce înseamnă asta? Înseamnă că prețurile se stabilizează, inclusiv prețurile la energie. Prețurile la gaz au scăzut puțin, iar subvențiile care trebuiau retrase au fost eliminate. Nu văd motive pentru o majorare a tarifului la electricitate”, a explicat Munteanu. Ungaria ar putea opri livrările de energie electrică și gaze naturale către Ucraina Șeful Executivului a subliniat că decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), instituție independentă, însă Guvernul și-a făcut publică poziția. „Noi ne-am expus poziția și vom vedea care va fi decizia finală.” Declarațiile vin în contextul în care furnizorii de energie electrică au depus cereri de ajustare a tarifelor pentru consumatorii finali. Premier Energy, care deservește centrul și sudul țării, solicită majorarea tarifului de la 3,59 lei/kWh la 3,83 lei/kWh (o creștere de 6,7%). FEE Nord cere o ajustare de 8%, de la 4 lei/kWh la 4,32 lei/kWh. Anterior, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că, la această etapă, nu există elemente care să indice o ajustare semnificativă a tarifelor. Ultima modificare a prețurilor la energia electrică a avut loc în vara anului 2025, cînd tarifele au fost reduse. În prezent, consumatorii din nord achită 4 lei/kWh (fără TVA), iar cei din centrul și sudul țării – 3,59 lei/kWh (fără TVA).