În Portugalia, au fost modificate regulile privind obținerea cetățeniei
În Portugalia au fost modificate regulile privind naturalizarea: acum, străinii trebuie să locuiască în țară cel puțin zece ani. Documentul cu modificările corespunzătoare a fost semnat de președintele țării, António José Seguro.
Anterior, cererea pentru cetățenie putea fi depusă după cinci ani de ședere. Acum, această perioadă a fost dublată pentru majoritatea străinilor. Pentru cetățenii țărilor UE și ai statelor-membre ale Comunității Statelor de Limbă Portugheză, a fost stabilită o perioadă de șapte ani.
Perioada va fi calculată de la data obținerii permisului de ședere, și nu de la data depunerii cererii, așa cum se întîmpla înainte, relatează Noi.md, cu referire la snob. Noile reguli îi afectează și pe copiii străinilor. Anterior, un copil putea obține cetățenia la un an după naștere, dacă părinții dețineau un permis de ședere. Acum va trebui ca unul dintre părinți să fi locuit în țară cel puțin cinci ani în mod legal. Documentul introduce un examen obligatoriu: solicitanții trebuie să demonstreze cunoștințe despre istorie, cultură, valori și structura societății. Se analizează separat un amendament care va permite refuzarea cetățeniei dacă solicitantul este recunoscut ca fiind implicat în denigrarea sistematică a țării și a simbolurilor sale.




