Incident grav în Ștefan Vodă: Deputat, acuzat că a lovit un polițist cu un tractor

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Poliția documentează un incident produs astăzi în raionul Ștefan Vodă, în timpul unei intervenții la un caz de blocare a carosabilului. Potrivit informațiilor preliminare oferite de oamenii legii, deputatul Sergiu Stefanco ar fi blocat intenționat traseul cu un tractor și nu s-ar fi conformat solicitărilor legale ale polițiștilor aflați la fața locului.

În timpul intervenției, acesta ar fi pus în mișcare utilajul agricol, moment în care un polițist a fost lovit de roata tractorului.

Autoritățile precizează că toate circumstanțele cazului sunt în curs de investigare, iar acțiunile persoanei vizate vor fi examinate prin prisma legislației în vigoare.

Poliția reamintește că neexecutarea cerințelor legale ale polițiștilor și orice acțiune care pune în pericol viața sau integritatea fizică a acestora atrag răspunderea prevăzută de lege. De asemenea, instituția face apel la respectarea indicațiilor autorităților și la evitarea oricăror acțiuni care contravin cadrului legal.