Interzis! Probleme pentru omul plătit lunar de Leo Messi cu 230.000€
Bodyguardul angajat special pentru a-l apăra pe Leo Messi (36 de ani) la Inter Miami a primit interzis la meciurile din MLS.
Potrivit Goal.com, Yassine Cheuko nu mai poate sta la marginea terenului și nici interveni în momentul în care fanii aleargă către campionul mondial în diverse scopuri.
Decizia nu a fost primită deloc bine de către bodyguardul lui Messi, care a făcut referire la cele 16 persoane care au intrat pe teren la meciurile lui Inter Miami în ultimele 20 de luni.
„Nu mă mai lasă să intru pe teren. Am lucrat în Europa timp de şapte ani în Ligue 1 şi Champions League. În toată această perioadă, doar şase spectatori au intrat pe teren. De când am ajuns în Statele Unite, în numai 20 de luni, am avut 16 oameni care au intrat pe teren.
E o mare problemă aici şi nu sunt eu problema. Lăsaţi-mă să îl ajut pe Messi. Iubesc MLS şi CONCACAF, dar trebuie să lucrăm împreună. Iubesc să dau o mână de ajutor.
Simt că fac parte din familia lui şi muncesc din greu să îl protejez. Nu doar fizic, ci şi psihic, deoarece are mare încredere în mine, iar eu îi ofer toată atenţia mea. Este un tip umil”, a declarat Yassine Cheuko, potrivit sursei menționate anterior.
Cheuko a fost angajat vara trecută, odată cu transferul lui Messi la Inter Miami, și încasează pe lună un salariu absolut uriaș, de 230.000 de euro.
Pe lângă faptul că s-a aflat în misiuni militare în Irak sau Afganistan, Cheuko este și un luptător amator de MMA, astfel că reușește își mențină condiția fizică la cel mai înalt nivel.


