Ion Ceban acuză PAS și socialiștii de blocaje politice în jurul bugetului municipal
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a criticat dur comportamentul celor două formațiuni politice reprezentate în Consiliul Municipal, acuzându-le că pun interesele politice și funcțiile înaintea nevoilor reale ale locuitorilor capitalei.
Edilul susține că, dacă Partidul Acțiune și Solidaritate și socialiștii ar fi fost cu adevărat preocupați de viața chișinăuienilor, bugetul municipal ar fi fost votat demult, subliniind că documentul financiar este „foarte bine realizat”.
Potrivit lui Ion Ceban, ambele tabere ar recurge la jocuri populiste pentru a obține dividende politice „pe seama oamenilor”, încercând să blocheze activitatea administrației publice locale. În acest context, primarul a declarat că municipiul Chișinău are buget și va continua implementarea mai multor proiecte de dezvoltare, în pofida opoziției politice.
„Chișinăul are nevoie de decizii mature și soluții, nu de blocaje politice”, a menționat edilul, adăugând că municipalitatea a demonstrat că poate funcționa și fără „șantaj politic”.
Ion Ceban a mai subliniat că bugetul municipal nu trebuie să fie o monedă de schimb în negocieri politice, ci un instrument în slujba intereselor locuitorilor capitalei.




