VIDEO: Ion Ceban: „Republica Moldova are nevoie de profesioniști, nu de membri de partid puși în funcții de miniștri doar ca să fie la număr”
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a criticat în ședința operativă a Primăriei lipsa de profesionalism și politizarea excesivă a administrației publice centrale, afirmând că numirile în funcții nu trebuie făcute „de fațadă” și nici „coordonate din umbră”.
„Astăzi, în loc de rezultate, avem aceeași rotație de miniștri și o creștere economică de doar 0,1%. Suntem cea mai săracă țară din Europa. Republica Moldova are nevoie de profesioniști, nu de membri de partid puși doar ca să fie la număr”, a declarat edilul capitalei.
Ion Ceban a subliniat că cetățenii așteaptă de la autorități proiecte concrete, salarii și pensii decente, nu promisiuni și retorică politică.
„Oamenii așteaptă proiecte, salarii și pensii decente, nu promisiuni goale. Dacă se va continua așa, vom citi că trăim bine doar din ziarele de partid, datoria de stat va crește, iar oamenii vor continua să plece din țară”, a spus primarul.
Edilul a reiterat apelul pentru o guvernare bazată pe competență, eficiență și rezultate vizibile, afirmând că administrația locală va continua să muncească pentru cetățeni, indiferent de contextul politic.




