Jaf la o companie de microfinanțare din Bălți. Un individ a fugit cu peste 100.000 de lei
Un individ mascat este căutat de poliție după ce a jefuit o companie de microfinanțare din municipiul Bălți și a fugit cu o sumă de peste 100.000 de lei. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, în jurul orei 17.35.
Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul ar fi pătruns în sediul companiei după ce a forțat ușa de la intrare. Acesta avea fața acoperită cu o cagulă și era înarmat cu un obiect contondent.
În momentul atacului, în încăpere se afla casierița, o femeie de 60 de ani, care număra banii. Agresorul ar fi lovit-o de mai multe ori, după care a luat banii și a fugit într-o direcție necunoscută.
Femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma agresiunii.
Poliția a inițiat acțiuni speciale de investigație pentru a stabili identitatea suspectului și locul în care s-ar putea afla.




