Jurnaliștii sportivi se reunesc la Forumul Presei Sportive 2025
Asociaţia Presei Sportive din Moldova invită reprezentanții mass-mediei, sportivi, oficiali și toți cei implicați în promovarea sportului la Forumul Presei Sportive 2025, un eveniment dedicat viitorului jurnalismului sportiv din Republica Moldova.
Forumul va avea loc sâmbătă, 12 aprilie 2025.
Evenimentul promite o platformă de dialog între jurnaliști și reprezentanți ai instituțiilor din domeniul sportului, fiind așteptați peste 50 de invitați speciali. Printre aceștia se numără și dl Charles Camenzuli, președintele AIPS Europe (Asociația Internațională a Presei Sportive – Secțiunea Europeană), care va onora forumul cu prezența sa.
Scopul principal al întrunirii este de a discuta despre perspectivele presei sportive din Moldova, provocările actuale și direcțiile de dezvoltare într-un context media aflat într-o continuă schimbare.
Forumul este organizat de Asociația Presei Sportive din Moldova, cu susținerea partenerilor și a comunității jurnalistice naționale și internaționale.


