Luvru intră în grevă totală: angajații acuză condiții degradate și lipsă de personal

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Personalul Muzeului Luvru din Paris a votat luni în unanimitate declanșarea unei greve continue începând cu 15 decembrie, în semn de protest față de „condițiile de lucru degradate” și „mijloacele insuficiente” puse la dispoziție de conducere. Decizia a fost luată în cadrul unei adunări generale la care au participat aproximativ 200 de angajați și a fost anunțată de CGT, Sud și CFDT (cele mai importante sindicate din Franța din sectorul public și cultural).

Potrivit Le Monde și AFP, acțiunea are ca obiectiv „punerea de presiune timp de o săptămână” asupra conducerii muzeului pentru a obține soluții concrete. Într-o scrisoare trimisă ministrului Culturii, Rachida Dati, sindicaliștii semnalează că numeroase săli sunt închise zilnic peste limita prevăzută de planul minim de funcționare, din cauza lipsei de personal, dar și a defecțiunilor tehnice și a stării avansate de degradare a clădirii.

„Personalul este suprasolicitat, iar volumul de muncă a crescut constant, fără a permite desfășurarea unui serviciu public în condiții normale”, se arată în mesajul sindicatelor.

Sindicatele solicită crearea de posturi noi în departamentele de primire și supraveghere, transformarea contractelor pe durată determinată în contracte permanente acolo unde activitățile sunt continue și renunțarea la planul conducerii de a elimina cinci posturi cu normă întreagă.

Reprezentanții personalului atrag atenția că echipele sunt „la capătul puterilor”, invocând un raport care arată o creștere rapidă a numărului de consultații la psihologul organizației, de la 37 în 2022 la 146 în 2024.

În preavizul de grevă, sindicatele critică și „modelul de guvernanță piramidal și rigid” al directoarei Laurence des Cars, despre care afirmă că menține o comunicare deficitară cu personalul. Muzeul se află deja sub presiune după jaful spectaculos din 19 octombrie, închiderea unei galerii în noiembrie din cauza degradării structurale și o avarie recentă care a afectat câteva sute de volume din biblioteca Antichităților Egiptene.