Meteorolgii au emis un nou cod galben. Sunt prognozate rafale puternice de vânt
La codul de ceață și polei se adaugă și unul de vânt puternic. Avertizarea va intra în vigoare vineri, la ora 18:00, și va fi valabilă până sâmbătă, 31 ianuarie, ora 13:00. În perioada menționată, se prevăd intensificări ale vântului nordic, cu rafale de până la 15–18 m/s.
De asemenea, meteorologii anunță că, din cauza intensificărilor de vânt, va viscoli, iar temporar vizibilitatea va fi redusă. Meteorologii au emis joi un nou cod galben de ceață și polei pentru vineri și sâmbătă în contextul valului de ger ce va cuprinde R. Moldova.
În după-amiaza de vineri și sâmbătă dimineață sunt anunțate ninsori și lapoviță, în special în sudul și centrul Republicii Moldova. De asemenea, în noaptea dintre 30 și 31 ianuarie este anunțată și o răcire bruscă a vremii, cu valori de până la minus 9 grade. Din weekend, R. Moldova va fi cuprinsă de un nou val de ger ce va aduce și temperaturi de până la minus 19 grade noaptea în Capitală.




