Moldovenilor cu cetățenie UE le trebuie de ETA pentru a ajunge în Marea Britanie

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Moldovenii care dețin dublă cetățenie, dintre care una a unui stat membru al Uniunii Europene, vor trebui să obțină o Autorizație Electronică de Călătorie (ETA) pentru a putea intra în Regatul Unit, începând cu 25 februarie 2026.

Anunțul a fost făcut de Autoritatea Aeronautică Civilă, care citează informațiile comunicate de autoritățile britanice privind modificarea sistemului de călătorie. Noile prevederi vizează toți cetățenii europeni care călătoresc în scop turistic, pentru vizite sau șederi de scurtă durată, de până la șase luni.

Astfel, moldovenii care au și cetățenie română sau a altui stat UE și intenționează să călătorească în Regatul Unit vor trebui să solicite ETA folosind pașaportul european. Autorizația va fi emisă exclusiv în format digital.

Costul unei ETA este de 16 lire sterline. Documentul va fi valabil timp de doi ani sau până la expirarea pașaportului titularului și va permite intrări multiple în Regatul Unit, fără limită a numărului de călătorii în perioada de valabilitate.

Cererea se depune online, prin aplicația oficială UK ETA sau pe platforma guvernamentală GOV.UK. Decizia este transmisă prin e-mail, de regulă în termen de o zi, însă în unele cazuri poate dura până la trei zile lucrătoare.