Noi detalii în cazul macabru de la Dănceni: Părțile de corp aparțin la două femei

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Ancheta în cazul descoperirii unor părți de corp într-un iaz din localitatea Dănceni, raionul Ialoveni, a scos la iveală noi detalii. Potrivit investigațiilor preliminare, rămășițele umane aparțin la două persoane de sex feminin. Conform constatărilor preliminare ale oamenilor legii, una dintre victime avea vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, iar cealaltă între 60 și 70 de ani.

Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea victimelor și verifică dacă între cele două femei exista o legătură de rudenie.

Autoritățile fac apel către cetățeni să contacteze de urgență Serviciul 112 dacă aceste date corespund unor persoane din anturajul lor dispărute, a căror dispariție nu a fost raportată anterior Poliției.

Amintim că părțile de corp au fost descoperite în după-amiaza zilei de ieri de un pescar, care a alertat autoritățile. La fața locului intervin în continuare polițiști, experți criminaliști, medici legiști și scafandri, care efectuează căutări în iaz pentru depistarea altor rămășițe umane și pentru stabilirea tuturor circumstanțelor acestui caz.