PAS: 7 lucruri pe care trebuie să le știi înainte de vot

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Lideri PAS, alături de susținători, au venit cu un apel către cetățeni: să-și cântărească bine votul de pe 28 septembrie, pentru că este un vot între trecut, unde a fost sărăcie și teroare, și un vot pentru viitor, unde ne așteaptă Uniunea Europeană și ruperea definitivă de politicieni corupți și șantaj rusesc. 

Igor Grosu: „Mai sunt 10 zile de gândit. Iar pericolele, din păcate, nu sunt o invenție a noastră, sunt reale. De asta rugămintea mea mare către toți cetățenii este să cântărim bine opțiunile. Să ne gândim foarte bine ce se poate întâmpla de luni dacă pierdem majoritatea pro-europeană în parlament. Să analizăm ce oferă PAS și ce oferă toată gașca comunisto-socialisto-șoristă, căci ei toți sunt colegi de partide, de scheme și au același șef. Să ne uităm la ce a realizat PAS în doar 4 ani, cu toate greșelile noastre, și să ne uităm ce au făcut ei din țară când au fost la putere. Oameni dragi, vă rog doar să cântăriți bine aceste 2 opțiuni. Nu este despre PAS, este despre încotro ne va duce votul nostru pe 28 septembrie. Iar opțiuni sunt doar două. Cale de mijloc nu există.”

Dorin Recean: „Chiar dacă nu am făcut ceva suficient de repede, am început ce nimeni n-a avut curajul să facă. Justiția nu poate fi curățată într-o zi, nici într-un an. Însă noi am demonstrat că luptăm pentru dreptate. Oponenții noștri spun deschis că ei vor elibera infractorii dacă ajung la putere. Fugarii care azi se ascund vor fi aduși acasă cu pâine și sare de oponenții noștri. Cei care au furat Moldova ani la rând vor reveni în funcții de miniștri, deputați. Și nu-i veți alege voi, dragi cetățeni, ei vor fi numiți de Kremlin, din centrul de comandă. Cine poate garanta azi că o majoritate pro-rusă nu-l pune pe Șor prim-ministru, pe Platon șef la finanțe, pe Tkaciuk la ministerul educației, pe Vlah la ministerul de externe. Ar părea o glumă proastă, dacă nu ar fi un risc grav. (…) Obiectivul nostru este clar – o justiție independentă și corectă. Și pentru aceasta PAS va lupta”.  

Doina Gherman: „Dragi moldoveni, dacă pierdem drumul european, riscăm să pierdem libertatea de a circula pe care o avem acum. Riscăm ca rudele noastre să nu mai poată veni acasă. Riscăm să ne trezim iarăși cu granițele închise. Cum să acceptăm una ca asta, când avem o altă cale? Avem calea noastră europeană. Dacă vom alege chibzuit, Moldova va deveni membră a Uniunii Europene, iar noi, moldovenii, vom putea merge oriunde în Europa, cu acte recunoscute și cu drepturi protejate, fără bariere, fără umilință, fără frică. Putem munci legal, putem veni acasă oricând, putem șofa cu permise de conducere moldovenești, putem beneficia de pensii. Putem fi, la urma urmei, în rând cu lumea”. 

Lilian Carp: „Kremlinul vrea control absolut. Vrea să ne țină săraci, dependenți și tăcuți. Dacă îi lăsăm să câștige, riscăm să pierdem tot ceea ce am obținut cu greu: libertatea de a vorbi, libertatea de a alege, visul nostru european. Astăzi alegem între două lumi: o lume a dictaturii și a corupției sau o lume a libertății și a democrației. O Moldovă care se prăbușește înapoi sau o Moldovă care merge înainte, spre Uniunea Europeană. Este momentul adevărului”. 

Dan Perciun: „Gândiți-vă că, acolo, în Rusia, a crescut o generație de copii care, în 30 de ani, nu au văzut nimic altceva decât pe Putin, nimic altceva decât dictatură. Iar de fiecare dată când au îndrăznit să-și spună părerea, să iasă la proteste, să voteze altfel decât li se dicta, s-au trezit bătuți, umiliți, exilați sau uciși în închiși. Aceasta este o realitate pe care o cunoaștem cu toții.

Și este o realitate care ne bate la ușă: cu mulți bani murdari, cu milioane de euro în schimburi valutare identificate de CNA, cu partide finanțate din exterior și cu agenți străini care încearcă să îngenuncheze Republica Moldova. Noi avem o datorie: să apărăm această țară, să o protejăm, să o punem la adăpost. Și tot ce ni se cere acum este votul nostru. Un vot conștient, un vot asumat, pentru valorile pe care vrem să le vedem aici, valori care ne duc în Uniunea Europeană”. 

Popșoi: „Pericolul este real – există riscul ca moldovenii noștri de peste hotare să nu mai aibă dreptul să voteze sau ca votul lor să nu mai conteze. Dar există și o altă cale: calea europeană, pe care am pornit deja, calea pe care o construim împreună cu PAS.

În ultimii patru ani am muncit pentru a vă aduce țara mai aproape de voi. Am deschis ambasade și consulate noi, am redus la jumătate taxele consulare, am eliminat taxa pentru pașapoartele copiilor, am semnat acorduri prin care anii munciți peste hotare să fie recunoscuți la pensie, am făcut ca permisele noastre de conducere să fie recunoscute în tot mai multe state. În premieră, am introdus votul prin corespondență pentru ca vocea voastră să fie auzită mai ușor. Dar, cel mai important: am deschis drumul european al țării noastre. Acesta este proiectul nostru de țară, pentru că noi credem cu tărie că Moldovenii de peste hotare vor avea motive să revină acasă, căci acasă va fi Uniunea Europeană”. 

Marcela Adam: „Ne-am crescut feciorii și fiicele pentru hore și sărbători, nu pentru obuze și rachete. Ne-am crescut copiii pentru nunți ca-n povești, cu Ilene Cosânzene și Feți-Frumoși, nu pentru urgie, durere și lacrimi. Copiii noștri își doresc drumuri europene și calculatoare moderne, nu tranșee, tunuri și tancuri ale lui Putin.

Dragi părinți și bunici, nu le îngropați viitorul. Nu le tăiați aripile și avântul. Nu-i înglodați. Nu le prindeți picioarele cu pietrele sărăciei și războaielor lui Putin. Nu-i legați cu funia de gard într-o țară cu sârmă ghimpată. Nu le închideți orizontul cu cortina de fier.

Lăsați-i să crească. Să zboare sus, cât îi țin visele, fericiți împreună cu Moldova. Să nu le trădăm viitorul. Să nu le vindem speranța și visele pe o mie de lei. Ei nu ne vor ierta. Noi nu ne vom ierta”.